La masa de duminică, nepoata de nouă ani s-a uitat lung la bunicul ei și a întrebat, cu o sinceritate dezarmantă, de ce își ține mâna la gură când râde. Toată lumea a râs, iar bunicul a spus că așa a apucat. În seara aceea, după ce s-au dus oaspeții, a rămas în bucătărie cu gândul la întrebare. Pensionarii activi, cei care merg la piață, la pescuit sau la întâlniri cu prietenii, au adesea o relație complicată cu dinții: îi neglijează fără să își dea seama, apoi se jenează să ceară ajutor. Greșelile sunt cam aceleași la toți, iar partea bună e că se repară cu pași mici, fără revoluții și fără rușine.
Periajul făcut din mers
Prima greșeală de pe listă nu are nicio legătură cu vârsta: periem repede și apăsat, convinși că dacă frecăm cu putere, curățenia e mai bună. De fapt, o apăsare prea mare irită gingia și poate roade smalțul în timp. O perie moale, ținută ușor, ca pe un creion, face mai mult decât una tare, mânuită ca o perie de rufe.
Al doilea defect ține de durată. Mulți dintre noi ne spălăm pe dinți cât durează o rugăciune scurtă, adică vreo douăzeci de secunde. Ar trebui să ajungem la vreo două minute, ceea ce pare enorm, dar se face ușor dacă pui un cronometru de bucătărie pe marginea chiuvetei sau îți cânți în gând o melodie preferată. Unii pensionari își țin radioul în baie și periază cât ține o melodie, iar ideea nu e deloc rea.
Mai contează și ordinea. Începe mereu cu aceeași parte a gurii, de pildă cu dinții de jos din dreapta, și parcurge toate fețele: spre obraz, spre limbă, pe suprafața de mestecat. Așa nu mai sari peste zone fără să-ți dai seama. Nu uita limba, care adună multe lucruri neplăcute, și clătește gura cu apă la final, fără să te grăbești să scuipi tot ce a rămas din pastă, pentru că o peliculă subțire de fluor ajută.
Al treilea defect: nu schimbăm peria la timp. Când firele încep să se îndoaie spre exterior, peria nu mai curăță bine. O regulă simplă: o periuță nouă la fiecare trei luni, notată în calendarul din bucătărie, ca să nu uităm. Dacă ai probleme cu articulațiile mâinii, există periuțe cu mâner mai gros, iar unele pot fi îngroșate acasă cu un strat de burete sau cu o minge mică de cauciuc găurită.
Spațiile dintre dinți rămân uitate
A doua greșeală, probabil cea mai răspândită la orice vârstă, este să crezi că periuța ajunge peste tot. Nu ajunge. Între dinți rămân resturi de mâncare și placă bacteriană, iar acolo apar, de regulă, gingiile umflate și respirația neplăcută. Soluția clasică este ața dentară, dar mulți o abandonează după două încercări, fiindcă li se pare complicată pentru degetele mai rigide.
Aici merită un pas mic: nu începi cu toată gura, ci cu o singură zonă pe seară. Sau schimbi ața cu periuțele interdentare mici, care se țin ca un creion și se strecoară între dinți, ori cu un suport pentru ață, cu mâner, care se mânuiește mai ușor. Alegerea depinde de spațiile fiecăruia, iar medicul poate spune ce mărime se potrivește. Gingiile sănătoase sunt roz și ferme, nu roșii și umflate. Dacă ai obiceiul să te uiți în oglindă, în timp ce periezi, vei prinde schimbările devreme și vei ști când e cazul să întrebi pe cineva priceput. Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine ce facem și de ce, ajută să răsfoiești Revista Dentară, unde ghidurile sunt scrise pe limba oamenilor obișnuiți, fără alarmism.
O observație pe care o repetă mulți: sângerarea ușoară din primele zile de folosire a ațelor nu înseamnă neapărat că faci ceva greșit, dar dacă persistă mai mult de câteva zile, merită să te vadă un medic. Nu e un motiv de panică, ci un semnal să ceri o părere de specialitate.
Ce ronțăim între mese, mai ales la întâlnirile cu familia
Un prânz de duminică lung înseamnă, de obicei, mai multe feluri, un desert, o cafea cu zahăr și, dacă a venit nepotul cu ciocolată, încă un ceva dulce. Dinții nu se supără pe masa mare, ci pe frecvența cu care îi atacăm. Dacă mâncăm dulce de trei ori la rând, la intervale mici, smalțul nu mai are timp să se refacă.
Soluția nu e să renunți la desert. Mai bine îl mănânci la sfârșitul mesei, nu răzleț pe parcursul după-amiezii, și bei apoi un pahar cu apă. Ceaiul cu miere băut în înghițituri mici ore în șir face mai mult rău decât o felie de tort mâncată odată. Fără drame, fără interdicții: doar o schimbare de ordine.
Atenție la dulciurile care se lipesc: caramelele, bomboanele cu gumă, prăjiturile cu glazură groasă rămân mult timp pe dinți și în șanțurile de pe suprafața lor. Dacă tot vrei să te răsfeți, alege momentul mesei principale, când saliva e din belșug și curăță singură o parte din ce a rămas. Iar dacă ți se face poftă de ceva între mese, un măr sau o bucată de brânză sunt alegeri mai blânde.
Poți propune în familie un obicei simplu: după masă, toată lumea bea apă, iar cei mici merg la spălat pe dinți odată cu bunicii. Dintr-un gest făcut împreună nu mai iese o povară, ci un mic ritual. Copiii copiază repede ce văd, iar bunicii ajung să se simtă mai motivați când nu sunt singurii care o fac.
Merge și o glumă de familie, cum ar fi concursul pentru cel mai lung zâmbet de după spălat, cu premiu simbolic. Umorul ușurează o discuție care, altfel, ar suna a morală, iar cei mari nu se simt priviți de sus de cei mici.
„Nu mă doare, deci n-am nimic”
Aceasta este poate cea mai periculoasă propoziție din cabinet. Multe probleme dentare evoluează fără durere, mai ales la început: o carie mică, o gingie care se retrage, o lucrare veche care nu mai ține bine. Când apare durerea, de obicei tratamentul e mai lung și mai incomod.
Un control o dată sau de două ori pe an, stabilit de medic după situația fiecăruia, ține lucrurile sub observație. Dacă ți-e teamă, spune-o de la început: medicii dentiști au văzut sute de pacienți emoționați și știu să încetinească ritmul. Poți cere să-ți explice fiecare pas, să faci pauze, să ridici mâna când ai nevoie de o clipă de răgaz. Mulți pacienți povestesc că, odată ce au spus de la început că le e frică, jumătate din tensiune a dispărut.
Înainte de prima programare, e util să știi la ce să te aștepți. În ghidurile pentru pacienți găsești explicații despre cum decurge o consultație, ce întrebări merită puse și cum te pregătești. Pregătirea nu transformă vizita într-o plăcere, dar o scoate din zona necunoscutului, care e cea mai mare sursă de teamă.
Un lucru pe care e bine să-l spui medicului este lista medicamentelor pe care le iei zilnic. Unele pot face gura mai uscată, iar o gură uscată înseamnă mai puțină salivă, deci mai puțină protecție naturală pentru dinți. Nu trebuie să schimbi nimic pe cont propriu. Doar ține apa la îndemână, la masă și pe noptieră, și lasă specialistul să-ți spună dacă e nevoie de altceva.
Protezele și lucrările vechi cer atenție
Mulți pensionari poartă punți sau proteze, iar aici apare o altă greșeală frecventă: se crede că dinții artificiali nu mai au nevoie de curățenie. Au, și chiar mai multă. Protezele mobile se scot și se curăță zilnic, cu o perie dedicată, nu cu aceeași periuță de la dinții naturali, și se lasă peste noapte în recipientul recomandat de medic.
Gingiile de sub proteză merită și ele un masaj ușor cu o periuță moale, seara, după ce proteza a fost scoasă, ca să rămână ferme și bine irigate. Lasă gura să respire peste noapte, fără proteză, dacă medicul nu a recomandat altceva. Dacă proteza șchioapătă, rănește sau se mișcă, nu o corecta acasă cu lipici sau cu tot felul de improvizații. Du-te la cabinet, unde se rezolvă într-o jumătate de oră ceea ce, lăsat, devine o rană.
Cei care au lucrări mai vechi pot cere, la următorul control, să le fie verificate marginile, fiindcă acolo se adună cel mai ușor placa. Nu e o cheltuială inutilă, ci o privire atentă asupra unui lucru pe care îl porți în fiecare zi.
Poți începe mâine cu un singur pas din toate acestea, de pildă cu cronometrul din baie sau cu periuța înlocuită. Săptămâna viitoare adaugi un gest mic, apoi altul, iar peste o lună poți să zâmbești la masa de duminică fără să-ți mai pui mâna la gură. Nepoata va observa, desigur, și va avea o întrebare nouă. Iar când vei avea răspuns la ea, vei ști că nu e nimic ciudat în a învăța un obicei nou la șaptezeci de ani, doar un pic de răbdare și de umor.
Dacă vrei să faci schimbarea cu cineva, propune-o familiei: un calendar lipit pe ușa frigiderului, cu o bifă pentru fiecare seară în care s-a făcut gestul de azi. Copiii adoră bifele, bunicii la fel, deși nu o recunosc. Iar la următoarea întâlnire de duminică, vei avea ce povesti.
