Ora e unsprezece și jumătate, ai terminat ultimul episod, iar singurul gând este perna. Periuța stă în pahar, la doi pași, dar parcă ar fi la doi kilometri. Cei mai mulți dintre noi am sărit măcar o dată seara de periaj, iar unii au făcut din asta un obicei. Problema nu e că nu știm ce trebuie să facem, ci că rutina de seară pare o corvoadă lungă. Totuși, dacă o împarți în pași mici și le dai o ordine, ea se așază în aproximativ zece minute și devine la fel de automată ca stinsul luminii. Mai jos găsești un traseu simplu, pas cu pas, pe care îl poți începe chiar în seara asta, cu ce ai deja în baie și fără să-ți schimbi viața.
Pasul unu: oprește mâncatul cu puțin timp înainte
Rutina nu începe în baie, ci cu ceasul. Ultima gustare serioasă ar trebui să fie cu cel puțin o oră înainte de somn, mai ales dacă e vorba de dulciuri sau de băuturi cu zahăr. În timpul nopții, producția de salivă scade, iar saliva e una dintre apărările naturale ale gurii. Resturile rămase pe dinți nu mai sunt spălate la fel de bine și rămân acolo ore întregi.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la cina târzie sau la bomboana de după film. Înseamnă doar că, dacă ai ales să mănânci târziu, periajul vine după, nu înainte. Mulți oameni se spală pe dinți la opt și apoi mai ronțăie până la miezul nopții, iar efortul lor de la opt se pierde.
Pe de altă parte, dacă lucrezi în ture sau te culci la ore variabile, nu te lega de ceas, ci de somn. Periajul de seară este ultimul lucru pe care îl faci înainte să adormi, indiferent dacă e zece seara sau patru dimineața. Regula simplă ajută și în zilele în care programul se dă peste cap.
Dacă simți nevoia de ceva la sfârșitul serii, alege o ceașcă de ceai neîndulcit sau un pahar cu apă. Sunt gesturi mici, dar contează pentru gură, pentru că nu lasă în urmă zahăr care să se lipească de smalț peste noapte.
Pasul doi: firul sau periuța interdentală, înaintea periuței
Poate sună la început ciudat să începi cu firul dentar, dar ordinea are logică. Dacă începi cu spațiile dintre dinți, scoți resturile și placa de acolo, iar apoi periuța și pasta ajung mai ușor în zonele pe care le-ai deschis. În plus, fluorul din pastă are astfel o suprafață mai curată pe care să se depună.
Firul se trece blând, în formă de C în jurul fiecărui dinte, fără să tragi cu forță de gingie. Dacă la început sângerează puțin, nu te speria: de obicei e un semn că zona nu a fost curățată de mult. Dacă sângerarea continuă după o săptămână de utilizare corectă, merită să întrebi dentistul. Nu este un lucru de ignorat, dar nici de dramatizat.
Pentru cine nu se împacă deloc cu firul, există periuțe interdentale mici sau irigatoare. Alegerea depinde de forma dinților și de cât spațiu e între ei, iar un specialist te poate îndruma mai bine decât orice reclamă. Important este să faci ceva, în fiecare seară, nu să cauți perfecțiunea.
Un detaliu practic: ține firul într-un loc vizibil, de exemplu lângă periuța de seară, sau chiar lângă telefon, în timp ce te uiți la televizor. Mulți oameni își trec firul printre dinți în fața unui serial, iar apoi merg în baie doar pentru periaj. Nu e elegant, dar funcționează, iar asta contează mai mult decât eleganța.
Pasul trei: periajul, cu răbdare, nu cu forță
Două minute par puțin, dar când te uiți la ceas în baie, ți se par o eternitate. Încearcă să împarți gura în patru zone, câte treizeci de secunde fiecare, și vei vedea că timpul trece. Periuța se ține înclinată spre gingie, iar mișcările sunt mici și circulare, nu un fierăstrău dus-întors cu toată puterea brațului.
Greșeala pe care o văd cei mai mulți oameni este că apasă prea tare. Periajul agresiv nu curăță mai bine, ci irită gingia și uzează smalțul. O periuță cu peri moi și o mână ușoară fac o treabă mai bună decât una dură și o mână grea. Dacă observi că perii periuței se desfac în două luni, e semn că apeși prea mult.
Nu uita de fața interioară a dinților, de suprafețele de mestecat și de limbă. Pe limbă se adună o mare parte din bacteriile care dau respirația neplăcută de dimineață, iar o trecere blândă cu periuța sau cu un răzuitor te scapă de ea. Pasta se pune cât un bob de mazăre, nu cât un șnur lung.
La final, scuipă excesul de pastă și lasă periuța să se usuce în aer, cu perii în sus, într-un pahar sau pe un suport, nu într-o trusă închisă. Umezeala rămasă între peri e un loc pe care bacteriile îl apreciază. Schimbă periuța la fiecare trei luni sau mai devreme, dacă perii s-au îndoit, și după o răceală puternică, când te simți mai liniștit cu una nouă.
Pasul patru: nu clăti imediat, lasă fluorul să lucreze
Un obicei foarte răspândit este să te clătești din abundență cu apă imediat după periaj, ca să scapi de gustul pastei. Din păcate, așa spală și fluorul care tocmai a început să acționeze. Mai bine scuipi surplusul de pastă și clătești doar scurt sau deloc, apoi nu mai mănânci și nu mai bei nimic în seara aceea, cu excepția apei.
Dacă folosești apă de gură, nu o pune imediat după pastă, pentru că și ea poate spăla stratul protector. Așteaptă o jumătate de oră, sau folosește-o la o altă oră din zi. Mulți oameni se grăbesc să încheie ritualul cu o gură răcoroasă, dar efectul real e mai bun când lași lucrurile să se așeze.
Dacă ai aparat dentar, proteze sau punți, rutina se schimbă puțin, cu perii speciali și ațe mai groase care trec pe sub lucrare. Cere la cabinet o demonstrație practică, cu periuța ta în mână: zece minute de explicații văzute pe viu valorează cât o grămadă de articole citite. Nu te rușina să repeți întrebările, pentru că medicii preferă să arate de două ori decât să vadă probleme mai târziu.
Și mai e ceva: nu te culca cu gura plină de aromă de mentă și cu sentimentul că ai terminat. Treaba nu e încheiată dacă ai uitat de partea cea mai importantă, regularitatea. O seară bună nu te salvează dacă în următoarele cinci o sari.
Pasul cinci: albirea cu rețete de casă nu face parte din rutină
Spre final de seară, multe persoane încearcă „soluții naturale” despre care au citit pe internet. Cea mai populară este bicarbonatul de sodiu, de care se leagă promisiunea unor dinți mai albi în câteva zile. Realitatea e mai nuanțată, iar cine vrea să afle ce se întâmplă de fapt cu smalțul poate citi un material de pe Jurnalul Dentar despre bicarbonat, înainte de a-l transforma într-un obicei zilnic.
Ideea de bază este că ce funcționează la suprafață nu schimbă neapărat culoarea reală a dintelui, iar ceea ce abrazează smalțul nu se mai reface. De aceea, dacă îți dorești un zâmbet mai luminos, cel mai sigur este să începi cu un consult, nu cu un experiment în baie. Dentistul poate spune ce e vorba de pete de suprafață și ce e vorba de culoarea naturală.
Aceeași prudență se aplică lămâii, cărbunelui activ sau altor trucuri virale. Dacă le-ai încercat deja și ai sensibilitate, nu mai insista și vorbește cu un specialist. Rutina de seară trebuie să protejeze dinții, nu să-i pună la încercare.
Cum o faci să dureze și să nu se piardă
Un obicei se prinde când are un loc și un semnal. Pune periuța și firul unde le vezi, nu într-un sertar, și ancorează rutina de ceva ce faci oricum: stingerea televizorului, încărcarea telefonului, spălatul pe față. Unii oameni își fac un mic calendar, alții folosesc o alarmă de seară. Orice funcționează, atâta timp cât e simplu.
Dacă aveți copii în casă, rutina se face împreună. Ei imită ce văd, nu ce le spui. Un copil care își vede părintele cu firul în mână va ajunge mult mai ușor să-l accepte și pe al lui. Pentru ideile de la secțiunea de parteneriate, cine dorește să vadă mai multe materiale poate răsfoi aici, unde se strâng subiecte despre îngrijirea orală și alte teme apropiate.
Iar când rutina chiar nu iese, nu te certa. Dacă ai sărit o seară, a doua zi o iei de la început, fără vinovății. Contează media pe luni de zile, nu perfecțiunea unei singure nopți.
Începe cu o singură schimbare săptămâna aceasta: firul dentar înainte de periuță, trei seri la rând. Când ți se pare banal, adaugă încă un pas. Peste o lună, cele zece minute vor fi ale tale, iar la următoarea vizită la dentist vei avea ceva de povestit.


